In culisele publicitatii online - o campanie de informare a utilizatorului despre publicitatea comportamentala online

 

Reprezentantii industriei media din Romania lanseaza astazi versiunea locala a unei campanii paneuropene, coordonata de asociatia EDAA - European Interactive Digital Advertising Alliance, pentru a creste gradul de constientizare a utilizatorilor in privinta publicitatii comportamentale online.

Aceasta initiativa urmareste sa informeze utilizatorul asupra publicitatii comportamentale online si a optiunilor pe care acesta le are la indemana pentru a gestiona modul in care ii sunt livrate reclamele online.

Campania va rula pe cele mai vizitate site-uri din Romania, in perioada 15 Noiembrie - 20 decembrie si se adreseaza utilizatorilor de Internet.

Proiectul este implementat la nivel local de catre IAB Romania si Consiliul Roman pentru Publicitate – RAC

Campania este sustinuta de un numar  reprezentativ de actori implicati in publicitatea online.

Intreaga campanie europeana a fost creata, dezvoltata si finantata de catre EDAA (European Interactive Digital Advertising Alliance) si implementata impreuna cu Mediacom Romania. Conceptele creative sunt variate si includ mesaje precum: “Afla cum poti sa controlezi publicitatea pe care o vezi online”, “Acest simbol te ajuta sa personalizezi publicitatea online” - cu referire la simbolul grafic ce apare in reclamele furnizate pe baza interesului consumatorului.

La apasarea pe bannerul respectiv, utilizatorul este condus pe o pagina de informare despre publicitatea online, despre modul in care aceasta finanteaza continutul online si serviciile digitale disponibile pe scara larga sau modul in care utilizatorul isi poate administra preferintele pentru livrarea publicitatii online bazata pe interes (gestionarea cookie-urilor prin platforma centralizata - www.youronlinechoices.eu). Pe aceeasi pagina, consumatorii pot urmari doua filme explicative legate de modul cum functioneaza publicitatea comportamentala online.

Totodata, utilizatorii pot accesa platforma online: www.youronlinechoices.eu  pentru informatii mai detaliate ce clarifica modul in care sunt colectate datele, tipul de date preluate de la utilizatori si modul in care sunt utilizate datele respective pentru a furniza reclame, impreuna cu optiunile disponibile utilizatorilor.

Simbolul grafic face parte integranta din initiativa europeana de autoreglementare a Online Behavioural Advertising – OBA- condusa de EDAA si sustinuta de Comisia Europeana, IABEurope, EASA, EACA si de alte organizatii care au ca obiectiv dezvoltarea si protejarea industriei de publicitate digitala.

Ionut Oprea, Presedinte  IAB Romania: "Unul din principiile unei publicitati corecte, online si nu numai, este transparenta. Exista deja utilizatori care isi pun intrebari despre modul in care functioneaza publicitatea comportamentala online pe baza propriilor experiente, iar aceasta campanie de informare este un nou pas pentru a le veni in ajutor, asa cum au fost si toate standardele in publicitatea online implementate pana acum, care au limitat si interzis cele mai deranjante componente ale unora din vehiculele publicitare."

Oana Cociasu, Presedinte RAC: ”Derularea campaniei OBA in Romania este un pas esential pentru  clarificarea catre public a ceea ce inseamna capacitatea de a decide  ce publicitate se afiseaza online. Suntem convinsi ca mesajele noastre vor fi primite cu interes atat de catre  utilizatorii de Internet, pentru ca sunt simple si au impact vizual, cat si de anuntatori pe care ii invit sa afle mai multe detalii pe www.rac.ro.”

Oliver Gray, Director General al EDAA: ”Lansarea saptamana aceasta a campaniei de informare a utilizatorului de Internet dezvoltata de EDAA si implementata in Romania cu sprijinul RAC si IAB Romania, reprezinta un pas important in directia cresterii transparentei modului in care este livrata publicitatea online catre public si fata de mediul digital.  Ne propunem sa  clarificam posibilitatile pe care le are un consumator de a gestiona ceea ce i se afiseaza pe ecran pe baza comportamentului sau ca si pe baza  preferintelor de navigare online. Speram sa declansam astfel un interes cel putin la fel de ridicat din partea consumatorilor din Romania, in sensul cresterii increderii in OBA, cum am generat in alte piete Europene unde am derulat aceasta campanie”.

Consiliul Roman pentru Publiciate – RAC- este Membru al EASA si, in conformitate cu Recomandarea EASA de bune practici pentru OBA, va gestiona sesizarile consumatorilor despre publicitatea furnizata pe baza comportamentului utilizatorului in mediul online. RAC  administreaza un set de reguli specifice OBA in Romania, disponibile aici.

Companiile ce practica, in Romania, livrarea de publicitate bazata pe interesul utilizatorilor trebuie sa tina cont de aceste reguli si, mai ales, trebuie sa se asigure ca participa in Programul European de Autoreglementare pentru OBA  (vezi: www.edaa.eu)

Companii participante: IAB Romania, Romanian Advertising Council, Mediacom Romania

 

Campania

Link bannere: catalini.punct.ro/ads/banners_romanian

Pagina de Internet PCO: www.youronlinechoices.com/ro/despre-publicitatea-comportamentala-online

 

Despre RAC

Consiliul Roman pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizatie profesionala, non-guvernamentala, nonprofit si independent, infiintata in anul 1999. Activitatea principala a Consiliului este autoreglementarea in Publicitate.

Activitatea Consiliului Roman pentru Publicitate se bazeaza pe aplicarea Codului de Practica in comunicarea comerciala. Codul RAC reprezinta un set de reguli etice de respectat de catre toti cei implicati in domeniul publicitatii si in orice forma de comunicare comerciala. Scopul documentului este sa sprijine dezvoltarea unui mediu de afaceri decent si onest in Romania prin oferirea unui ghid de forma si continut pentru o informare corecta, cinstita si decenta fata de consumator si fata de industrie.

RAC numara 72 de membri: companii, agentii de publicitate, media si asociatii profesionale. La randul sau, Consiliul Roman pentru Publicitate este membru in organizatii europene (EASA – European Advertising Standards Alliance) sau globale (IAA – International Advertising Alliance). Detalii la www.rac.ro

 

Despre IAB Romania

IAB Romania este asociatia industriei de marketing si publicitate online din Romania, membru al retelei IAB Europe (www.iabeurope.eu). Fondata in 2006, reuneste in prezent agentii de publicitate, regii de media, publisheri autohtoni si companii prestatoare de servicii dedicate industriei de publicitate online.

Este o asociatie profesionala, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica si autonoma, care militeaza pentru calitate in publicitate online prin elaborarea si implementarea de standarde si bune practici ale industriei de publicitate online, prin protejarea și promovarea intereselor profesionale si investitiilor realizate pe piata de publicitate online din Romania.

De asemenea, actiunile IAB Romania se indreapta catre dezvoltarea acestui mediu și facilitarea accesului la rescurse pentru cei care activează în acest domeniu. Proiectele IAB Romania includ: Studiul ROADS (Valoarea pietei de Publicitate Online din Romania), IAB Academy, IAB MIXX Awards Romania, Manifestul pentru Calitate in Publicitatea Online, Standarde si Bune Practici, Decalogul IAB, Studiul AdBlock in Romania, IAB Breakfast.

 

Despre EDAA

Alianta Europeana pentru Publicitatea Digitala Interactiva este o organizatie non-profit, cu sediul la Bruxelles, si este responsabila pentru adoptarea unor aspecte cheie ale initiativei de autoreglementare pentru Online Behavioural Advertising (OBA) in intreaga Europa. EDAA functioneaza ca organism de acordare a licentei pentru simbolul OBA si ofera mijloace tehnice consumatorilor pentru a-si exercita transparenta si controlul asupra OBA. Acest lucru este posibil prin intermediul platformei on-line youronlinechoices.eu. EDAA este reglementata la nivelul UE de organisme care creaza lantul valoric al OBA in Europa si care actioneaza pentru a asigura coerenta europeana în abordare.

Mai multe informatii  la link: www.edaa.eu.

 

Despre principiile europene pentru OBA

Principiile de autoreglementare pentru publicitatea online comportamentala, au fost dezvoltate printr-un efort al industriei la nivel european, impreuna cu EASA (Alianta Europeana a Standardelor in Publicitate).

Best Practice Recommendation on OBA a fost construita pe cadrul OBA al IAB Europa (Interactive Advertising Bureau Europe). Link aici: OBA Framework.

Un rol esential in respectarea acestor Principii este jucat de catre organizatiile nationale de autoreglementare (SRO) si de catre IAB-uri. Companiile ar trebui sa cunoasca faptul ca exista autoritati de autoreglementare in tarile respective.

Mai multe informatii si detalii de contact gasiti pe situl EASA la link: www.easa-alliance.org.

 

Contacte de presa:

ioana.anescu@iab-romania.ro

laura.frunzeti@rac.ro

jon.chase@vrcomms.com